Alianța strategică are drept scop consolidarea unei abordări integrate și creșterea cu 70% a portofoliului de clienți din industriile deja consacrate, dar și în alte domenii precum servicii financiare, real estate, industria farmaceutică, piețe de capital, retail și automotive.

„Cunoscându-ne în cadrul unei întâlniri în care încercam să găsim împreună soluții pentru dezvoltarea activității celui mai mare furnizor de servicii de schimb de cryptomonede din România, am constatat ca, atât noi ca oameni ai cifrelor cât și colegii noștri avocați, înțelegem componenta tehnică  a acestor industrii și am decis să colaborăm în mai multe proiecte. Avem avantajul unui mix impresionant de experiențăși specializări, dat fiind că suntem printre puținele societăți independente care oferă toate aceste servicii într-o manieră complementară, cu sprijinul unei echipe extinse capabile să furnizeze un serviciu de tip „one-stop-shop””, a afirmat Flavius Jakubowicz, Partener Executiv JASILL Accounting & Business. 

„Identificarea unui partener care înțelege, atât economic cât și funcțional modalitatea de organizare a clienților,  a fost o prioritate pentru noi. Suntem recunoscuți pentru cunoașterea aprofundată a industriilor tehnologiilor emergente, blockchain, ridesharing și real estate și de multe ori suntem puntea de legătură atât pentru operatori economici din Asia/America care își doresc să acceseze piața europeană, cât și pentru mai multe francize internaționale care se lansează  în România. Prin urmare, oferirea, unor soluții dedicate de legal, audit și tax este esențială  pentru a sprijini în mod real planurile de dezvoltare ale clienților noștri”, a completat Sergiu Vasilescu, Managing Partner al VD Law Group. 

Printre proiectele comune gestionate de VD Law Group și JASILL Accounting & Business în ultimele două luni se numără:

– Asistarea francizei internaționale HUGO BOSS în cadrul procesului de extindere pe plan național;

– Asistarea platformei Lanceria, un ecosistem complet automatizat destinat freelanceri-lor din noua generații, ce își propune să ofere utilizatorilor un sistem de plată hibrid crypto-FIAT. 

– Consilierea platformei Welthee, o platformă care își propune să devină cel mai mare administrator de portofolii private, cu risc variabil, permițând astfel utilizatorilor să aibă mai multe fluxuri de venituri;

– Asistența oferită unui dezvoltator imobiliar în cadrul procesului de achiziție a unui imobil de 2,1 mil Euro în nordul capitalei. 

***

Despre JASILL Accounting & Business:

Apreciată de clienți pentru competențele, cunoștințele aprofundate, maniera transparentăși clară de a oferi informații într-un sector relativ opac, JASILL este unul dintre cei mai mari competitori români in sfera serviciilor de contabilitate, consultanță fiscalăși de afaceri, inclusiv resurse umane și salarizare și audit. JASILL reunește o echipă formată din peste 40 de profesioniști, experți contabili, consultanți fiscali și în afaceri, auditori dar și IT-isti, pentru a oferi soluții inovatoare antreprenorilor români, companiilor și multinaționalelor. 

Despre VD Law Group (Vasilescu Dejan SPARL):

VD Law Group l Vasilescu Dejan SPARL este un actor nou pe piața avocaturii de business din România ce oferă servicii juridice specializate în arii de practică complexe precum real estate, tehnologii emergente (AI, blockchain & cryptocurrency), farmaceutice, piețe de capital, media și data privacy. Complexitatea și unicitatea fiecărui proiect gestionat sunt elemente care definesc activitatea curentă a societății, aceasta fiind pregătită să răspundă ritmului impus de dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii inteligente.

Source