Criza de măști, combinezoane și viziere a propulsat masiv producerea acestor produse prin imprimarea 3D , iar rezultatul? Rapiditate, eficiență, precizie. Însă cercetătorii internaționali nu se rezumă doar la măști și combinezoane, ci vor să revoluționeze medicina așa cum o cunoaștem.
Arsurile și rănile deschise – nou mod de tratament
Una dintre cele mai revoluționare feluri în care imprimarea 3D schimbă industria medicală este refacerea țesutului epitelial: cercetătorii din Toronto au testat pe o rană deschisă o „piele” obținută prin fabricare aditivată, iar rezultatul a fost un succes.
Cu ajutorul imprimării 3D sunt scanate și generate straturile de piele necesară, iar această manufacturare vine ca un real ajutor în cazul rănilor deschise severe sau al arsurilor; imprimantele Ultimaker sunt printre cele mai utilizate în domeniul medical, fiind folosite și în cazul printării epiteliului.
Proteza viitorului: ieftină și personalizată
Ortopedia a cunoscut modificări semnificate în ultimii ani, iar imprimarea 3D a devenit deja vitală pentru acest segment încă din 2011. ProMetal 3D este printre primele proteze imprimate 3D care a avut un real succes; cel mai mare beneficiu al protezelor ortopedice este reprezentat de personalizarea completă a aparatului și mularea sa impecabilă pe corpul uman.
În aceeași măsură, și protezele dentare au fost schimbat cu ajutorul tehnologiilor de imprimare 3D: cei de la Formlabs, alături de tehnicieni dentari, au certificat proteze dentare realizate din rasina 3D, iar noua proteză dentară pe care o vom cunoaște vine cu o serie de avantaje pe care nu le putem ignora:
*precizie de cea mai înaltă calitate;
*rapiditate în producție – o astfel de proteză poate fi realizată și într-o singură zi;
*simplu de realizat și complet personalizat pentru fiecare pacient în parte.
Tipărirea de organe – ideea futuristă care prinde contur
Primele organe fabricate 3D datează încă din 1999, când au fost înlocuite vezicile a șapte voluntari cu organe printate 3D. Câțiva ani mai târziu, la Universitatea Newcastle sunt printate primele cornee umane – precise, rapide (procesul durează zece minute) și ușor de fabricat, coreneele pot ajunge în sălile de operație în viitorul apropiat.
Astăzi, cercetătorii printează țesut hepatic, vase de sânge și țesut renal – lumea se schimbă. Specialiștii de la Harvard au imprimat 3D artere și au reprodus o ureche umană; în aceeași măsură, Johnatan Butcher a construit prin fabricare aditivată primele valve cardiace perfect funcționale.
De la mulaje medicale și echipamente sanitare până la proteze și organe, fabricarea aditivă schimbă felul în care va funcționa medicina de acum înainte. Mai accesibilă, mai precisă și mai rapidă, imprimarea 3D vine ca un aliat de nădejde în lumea medicală mai ales acum, când suntem dependenți de soluții rapide și eficiente.
Producătorii de imprimante și tehnologii 3D sunt în permanență conectați la nevoile industriei medicale, astfel că lucrează constant la producerea de filamente antibacteriale, precum cele din Copper3D Plactive, care împiedică orice risc de infectare. În aceeași măsură, industria medicală apreciază din ce în ce mai mult ajutorul suplimentar pe care îl primește datorită fabricării aditivate – tehnologia, digitalizarea și inovația continuă salvează vieți.