Prea multă suferință pentru atâta inocență. Povestea lui Vladimir Cobasnian

Când lovește, boala nu ține cont de nimic, nici măcar de o vârstă prea fragedă pentru a îndura durere. Vedem asta și în viața lui Vladimir Cobasnian, un băiețel de 3 anișori chinuit de o boală cumplită.

Deși mânca bine și nu dădea niciun semn că ar fi ceva în neregulă, la un moment dat burta băiețelului a început să se umfle. Părinții au sperat că nu e nimic deosebit. Din nefericire însă, realitatea a fost cu totul alta, una greu de îndurat: copilașul are cancer la ficat.

S-a prăbușit efectiv pământul sub mine, aerul a devenit greu de respirat și lumina zilei greu de suportat. Știu că noi, mamele facem minuni pentru copiii noștri, că tăria noastră poate răsturna munții, dar totuși frica nu mă lasă, teama pentru puiul meu, pentru viața lui, ne povestește cu lacrimi în ochi mama lui Vladimir.

Atâta durere pentru atâta inocență, pur și simplu nu e drept, dar este realitatea pe care e nevoit să o îndure. Durere îndură și părinții lui, de când au aflat cumplitul diagnostic.

Vreau să fiu soacră cu nurori! Vreau să îmbătrânesc văzându-i crescând! Știu că „vreau” sună a moft, dar pentru mine e un strigăt din ultimele răsputeri… Vă rog pe fiecare în parte, ajutați-ne, ajutați-mă să-mi recapăt speranța, ajutați-mă să îi dau o șansă la viață acestui copil nevinovat!, spune Eugenia Cobasnian.

Pe prichindel îl așteaptă 6 cure de chimioterapie, 20 de ședințe de radioterapie, un transplant și aproape jumătate de an de spitalizare. Totul costă 91.000€, o altă lovitură puternică pentru familia care nici nu are puterea să viseze la o astfel de sumă!

În ajutorul lui Vladimir a sărit Asociația „Salvează o inimă”, care a demarat o campanie de donații prin SMS. Un mesaj cu textul „Vladimir” trimis la numărul 8832 costă doar 2€, puțin pentru donator, dar mult pentru beneficiar.

Cei cei care vor să fie alături de Vladimir pot dona și în conturile deschise de Asociația „Salvează o inimă”. Și el merită să trăiască, și el merită să aibă un viitor! Putem avea un cuvânt de spus prin solidaritatea noastră, fiți alături de acest suflet nevinovat!

Cum îl putem ajuta?

Cine vrea să contribuie la salvarea lui Darius, poate dona 2 Euro prin transmiterea unui simplu SMS la 8832, cu textul “VLADIMIR”. Fiecare mesaj trimis înseamnă o şansă în plus pentru sănătatea şi viitorul băițelului. De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi online, pe: https://salveazaoinima.ro/vladimir-cobasnian/ prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”:

RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),

RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro),

RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

 

Source