Aftele bucale mai poartă și denumirea de stomatită aftoasă și reprezintă leziuni mici, dureroase, de culoarea albă care sunt înconjurate de o zonă roșiatică. Apar individual sau într-un număr mai mare, în cerul gurii, pe limbă, pe gingii sau în interiorul obrajilor și provoacă un disconfort care poate dura mai multe zile.

Aftele bucale pot fi de mai multe tipuri, însă cele mai comune sunt aftele bucale minore, majore și herpetiforme. În funcție de forma lor, perioada de vindecare poate dura câteva zile sau câteva luni.

Afte bucale minore

Sunt mici ulcerații cu dimensiunea de până la un centimetru, cu formă ovală și contur roșu și se vindecă în maximum două săptămâni, fără să lase cicatrici. Aftele bucale minore sunt leziuni de dimensiuni mici, de până la un centimetru, cu formă ovală, înconjurate de un contur roșu. Ele se vindecă destul de repede, în maximum două săptămâni și nu lasă cicatrici. Adesea, aceste leziuni sunt cauzate de aparatele dentare sau ale altor dispozitive de corectare a dinților sau pot apărea prin muşcare accidentală.

Afte bucale majore

Aftele bucale majore au o dimensiune și o adâncime mai mare și se prezintă sub formă de cerc, cu un contur bine definit sau pot avea forme neregulate, în unele cazuri. Provoacă dureri foarte mari și lasă ciatrici vizibile. În general, perioada de vindecare poate dura și până la o lună. Această formă reprezintă aproximativ 10% din toate cazurile de afte bucale și afectează atât suprafețele mucoaselor nekeratinizate, cât și mucoasele keratinizate mai puțin frecvente, precum suprafața superioară a limbii sau gingiile. Poate afecta, de asemenea, și zona din spate a gâtului.

Afte bucale hipertiforme

Acest tip de afte apare foarte rar și se prezintă ca o grupare de 10-100 de ulcerații minuscule, cu margini neregulate. Leziunile pot fi adesea extrem de dureroase și ulcerațiile recurente sunt mai frecvente decât la celelalte tipuri de afte bucale. Ca și în cazul celorlalte tipuri de afte bucale, nici aceasta nu este contagioasă. Stomatita herpetiformă se vindecă, de regulă, într-o săptămână și nu lasă cicatrici. Persoanele cu vârstă înaintată sunt mai predispuse la a dezvolta această formă de afte, mai ales în rândul bărbaților.

Diagnostic afte bucale

Diagnosticul aftei bucale se stabilește de către medicul stomatolog în urma unei consultații sau pe baza istoricului medical. În cazul în care aftele nu se vindecă după două săptămâni sau se agravează, chiar dacă sunt aplicate anumite remedii, o examinare stomatologică poate arăta cu mai multă exactitate dacă pacientul se confruntă cu o aftă bucală. Medicul poate efectua o biopsie și poate confirma diagnosticul. Există cazuri în care o aftă bucală poate să indice prezența cancerului oral.

Dacă apar de mai multe ori într-un an, dacă sunt în număr mare sau dacă resimțiți și alte simptome (febră, dureri de cap sau iritații ale pielii), nu trebuie să amânați programarea la medicul stomatolog. Ca și în caz de alveolită sau candidoză bucală, este foarte important să nu ignorați semnalele de alarmă pe care le trage organismul dvs. și să luați măsuri imediate.

Source