Pentru a afla care sunt nevoile pe piața muncii, am vorbit cu Simona Ciora, Head of Recruitment & Talent Development în cadrul BCR, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România care desfășoară și programe naționale de educație financiară.

Simona Ciora are o experiență profesională vastă, de la Generalist la HR Business Partner și manager de resurse umane, iar în ultima perioadă deține funcția de manager recrutare și dezvoltare în cadrul BCR. Rolurile pe care le-a avut de-a lungul timpului au completat perspectiva de ansamblu pe care o are despre angajare, iar prin munca sa contribuie la una dintre cele mai importante relații cu angajații pentru că „doar dacă îți pasă de oameni vrei să fii parte din viitorul lor”.

În cadrul FUTURE – Construiește cu pasiune,  ediția BCR 112 studenții s-au pregătit pentru primul loc de muncă, alături de Simona și colegii săi într-o manieră practică și mai apropiată de realitate. Împreună cu studenți și angajatori, 77 profesori universitari au aprofundat noi metode de predare și au înțeles mai bine mediul de business.

Tot mai mulți tineri se confruntă cu teama de a aplica pentru anumite locuri de muncă, reticenți fiind din cauza faptului că nu consideră că au aptitudinile necesare. Din perspectiva dumneavoastră care sunt competențele principale pe care orice candidat ar trebui să le dețină? De ce considerați că există această teamă din partea tinerilor pentru anumite job-uri?

Primesc aceste întrebări destul de des, mai ales în contextul actual când totul se schimbă în lume cu o viteză cu care nu suntem obișnuiți. Dar, ca să răspund simplu, principalele competențe pe care ar trebui să le aibă un candidat, indiferent de rolul pentru care aplică, sunt aceleași de ani buni, deja: competențe digitale, sociale și de comunicare.

Motivele pentru care unii studenți se tem de anumite joburi, așa cum ne arată diferite rapoarte de piață, variază. De cele mai multe ori este vorba fie de o neîncredere a candidatului în propriile forțe, care poate veni din lipsa de autocunoaștere, sau de o eroare a companiilor care nu explică suficient de bine rolul și nu se adresează target-ului potrivit.

Știm că, atât în trecut, cât și în prezent ați desfășurat programe naționale de educație, prin intermediul cărora participanții au avut posibilitatea de a afla cerințele de pe piața muncii, dar s-au și educat cu privire la domeniul financiar. Care credeți că a fost impactul acestor programe în câmpul muncii? Dacă ați observat vreo schimbare, care ar fi aceea?

De peste 10 ani derulăm anual proiecte pentru tineri, de la webinarii, la cursuri și programe de practică și internship prin care pregătim noua generație pentru provocările societății.

De la an la an programele noastre devin mai populare și primim din ce în ce mai multe recomandări. Avem manageri care au intrat în companie prin programele de internship și care acum sunt ambasadori și mentori. De la generație la generație, tinerii sunt mai responsabili, se cunosc mai bine sau sunt mai deschiși să se descopere și să învețe ceea ce își doresc să obțină pe plan profesional. Cred că aici se observă impactul programelor noastre.

Educația financiară este primordială într-o țară dezvoltată, însă aceasta este prea puțin prezentă în învățământul românesc. Cum afectează acest aspect aspirațiile tinerilor, implicit cariera acestora, din perspectiva dumneavoastră?

Într-adevăr, ultimele analize Eurostat clasează România pe ultimul loc în ceea ce privește educația financiară. Tocmai de aceea, noi investim în programe de educație financiară personalizate pentru toate categoriile de vârstă, începând cu copiii de la grădiniță.

Tinerii care cunosc conceptele financiare au un comportament financiar responsabil și vor avea un viitor mai stabil. Aceștia vor face cheltuieli și investiții responsabile și își vor construi planuri pe termen lung. Implicit, acest lucru îi va ajuta să își creioneze un parcurs potrivit pentru cariera la care visează, să decidă cât sunt dispuși să investească pentru dezvoltarea lor și să înțeleagă mai bine câtă valoare are munca lor.

Recent s-au desfășurat o serie de activități de parteneriat între BCR și FUTURE, unde participanții la sesiunile de training au putut învăța o multitudine de aspecte referitoare la carieră și alegerea unui job. Care au fost cele mai importante realizări ale acestui parteneriat?

Cea mai mare realizare este că am avut șansa de a cunoaște un număr atât de mare de tineri și de profesori implicați, că ne-am putut aduce aportul în comunitate cu încă un proiect. Suntem recunoscători că am avut alături de noi peste 100 de oameni cu care să facem schimb de idei, să împărtășim din experiența noastră și de la care să învățăm despre viitor.

Pe unii dintre participanții din FUTURE îi avem acum alături, ne sunt colegi în echipe, cu alții păstrăm legătura pe subiecte de interes sau le suntem parteneri de discuție pentru proiectele pe care le au la facultate. Toată experiența a fost un câștig la nivel de companie, dar și pentru noi personal, iar faptul că am putut să îi ajutăm pe participanți să se cunoască mai bine este cea mai mare mulțumire a noastră.

A avea un job nu e de cele mai multe ori echivalentul unei cariere. Experiența, perseverența și alte atribute stau la baza creării unei cariere. Ce îndemnuri aveți pentru generațiile tinere care urmează să intre în câmpul muncii?

Să investească timp și energie în a se descoperi pe sine și pe cât posibil să își construiască o carieră într-un domeniu care îi pasionează.

Viitorul poate fi privit de mulți ca fiind plin de incertitudini. Care sunt principalele direcții pe care compania și le-a trasat în ceea ce privește viitorul?

Vom continua să investim în proiecte de educație financiară pentru că susținem societatea. Investim mai departe în proiecte sustenabile de educație și tehnologie la scară largă. De asemenea, punem accentul pe sănătate financiară și ajutăm clienții să fie echilibrați din acest punct de vedere, să afle cum să investească pentru a avea bunăstare pe termen lung.

Despre FUTURE – Construiește cu pasiune

Peste 360 de studenți și 210 profesori au participat deja în cele 5 ediții ale programului. Noua ediție FUTURE – Construiește cu pasiune ediția BCR s-a desfășurat în formatul online și a inclus sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, sesiuni de orientare în carieră, precum și întâlniri de lucru cu profesorii universitari ce aprofundează noi metode de predare și înțeleg piața muncii. Toate sesiunile de training și activitățile din cadrul programului sunt gratuite.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe. BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 370 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.400 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce. 

Contact:

[email protected]

Source