Mai știți când, pe vremuri, se spunea că Steaua înseamnă România? Și aici nu ne referim la faptul că majoritatea suporterilor erau fanii echipei militare, mai ales după ce echipa roș-albastră a devenit regina Europei, ci la faptul că echipa națională a României avea primul 11 format în proporție de 90% din jucători de la Steaua.
Probabil o parte dintre voi știți de celebrul meci din 22 aprilie 1956 când Steaua învinge Iugoslavia cu 1-0 în echipamentul echipei naționale pe Stadion Jugoslovenska Narodna Armija din Belgrad. Golul victoriei fiind înscris de Gheorge Cacoveanu, în minutul 83.
Ne-am permis să spunem că a fost Steaua mai mult ca o metaforă! De ce? Pentru că 9 din 11 titulari erau de la CCA București (actualmente Steaua), iar cele 2 rezerve intrate pe parcurs evindent veneau tot de la CCA București). Și pentru că vrem să cunoașteți eroii, cu voia dumneavoastră, îi vom enumera pe toți.
La iugoslavi, jucătorii care au prins minute în acea partide erau proveniți de la 8 formații. Cei mai mulți de la Partizan, Steaua Roșie, Dinamo și FC Vojvodina din Novi Sad.
La acea partidă, centralul partidei era italianul Giorgio Bernardi, din Bologna.
Au asistat aproximativ 45.000 de spectatori la sud de Dunăre la acea partidă de pomină care va intra în istoria Naționalei și a Stelei.
În următoarele rânduri, ne permitem să spunem câte ceva despre selecționerul naționalei. Era nimeni altul decât Gheorghe Popescu. A nu se confunda cu Gheorghe Popescu, fundașul naționalei poreclit Baciul Gică, născut în 1967. A fost un vârf de atac format pentru marea performanța la Steaua București.
Gheorghe Popescu I s-a născut pe 8 august 1919, în București. Junioratul și l-a făcut la Gloria Albești, între 1928-1935. La seniori a debutat în Regie, la Sportul Studențesc, acolo unde a evoluat între anii 1935-1946 având 96 de apariții și 58 de goluri, fiind marcatorul exponențial al echipei.
Pentru un sezon avea să joace la echipa lui Mociorniță în singurul an de glorie al lor când au terminat pe locul 2, după ITA Arad. Avea să îmbrace tricoul de 17 ori și avea 4 reușite.
În toamna anului 1947, un an de legendă, căpitanul echipei sosește la Steaua. Între 1947-1949, îmbracă tricoul celor de la CSCA București de 37 de ori și are 16 reușite. A purtat banderola de căpitan de cele mai multe ori, fiind secondat de Alexandru Apolzan în cele 2 sezoane. De asemenea, în sezonul 1947-1948 era golgheterul echipei, fiind urmat de Petre Moldoveanu.
Are 6 selecții la națională și un gol marcat.
Avea să fie antrenorul echipei noastre din 1951 până în 1953. Concomitent, din 1951 până în 1957, era și selecționerul României.
În 1952, a fost antrenorul României la Jocurile Olimpice de vară. Renunță de a mai fi la cârma naționalei și se întoarce la marea iubire, Steaua București, din 1958 până în 1960.
Revine la cârma naționalei în 1961-1962 și simultan la Steaua în 1962. Gheorghe Popescu I a murit pe 1 ianuarie 2001.
Primul 11 al naționalei din acel meci de pomină de la Belgrad:
În poartă era Ion Voinescu (CCA București, actuala Steaua București, n. 18.04.1929, d. 09.03.2018).
Pe linia de fund erau Vasile Zavoda (CCA București, n. 26.07.1929, d. 14.07.2014), Alexandru Apolzan, căpitanul echipei și cel care este creditat ca fiind inventatorul postului de libero (CCA București, n. 06.02.1927, d. 23.12.1982), Iosif Szoko de la Dinamo București. Linia de mijloc era alcătuită din Ștefan Onisie (CCA București, n. 23.11.1925, d. 07.07.1984), Tiberiu Bone (CCA București, actuala Steaua București, n. 13.04.1929 d. 22.03.1983), Nicolae Georgescu (Locomotiva București, actuala Rapid București), aripă stânga Francisc Zavoda (CCA București n. 14.04.1927, d. ?. 07.2011), aripă dreaptă și la debut Gheorghe Cacoveanu, marcatorul unicului gol (CCA București, actuala Steaua București, n. 16.09.1935, d. 23.11.2001). Atacanții centrali erau Nicolae Tătaru (CCA București, n. 16.12.1931, d. 01.08.2001), Ion Alecsandrescu, atacant central la debut în națională (CCA București, n. 17.07.1928, d. 21.06.2000).
În minutul 29, a intrat portarul Constantin Toma (CCA București, actuala Steaua București, n. 01.01.1928, d. 13.05.2008) în locul lui Țop Voinescu. În minutul 54, are loc a doua și ultima schimbare, intră Gheorghe Constantin la debut, cu rolul de vârf retras (CCA București, n 14.12.1932, d. 09.03.2010).
Nu știm dacă o să mai prindem o națională cu 11 din 13 fotbaliști veniți de la Steaua, însă clubul nostru avea să recidiveze 31 de ani mai târziu cu o ispravă asemănătoare. Forza Steaua!
#aicieSteaua #spiritdeluptă