Platforma utilizează inteligența artificială pentru a oferi soluții excepționale, menite să îmbunătățească experiența utilizatorilor și să optimizeze strategiile de marketing. Lucy, așa cum este denumită inteligența artificială folosită de Releva, poate să identifice cu ușurință nevoile și preferințele utilizatorilor, oferindu-le ulterior recomandări personalizate. Ea răspunde la cele mai importante întrebări din domeniul vânzărilor și marketingului, începând de la „ce își dorește utilizatorul?” și „care e cel mai acceptabil preț?” până la „care e canalul digital cel mai folosit de acesta?”.


Într-o țară în care cifra de afaceri a industriei eCommerce este de 5,5 miliarde de dolari, unele afaceri nu își pot valorifica adevăratul potențial din cauza lipsei experiențelor personalizate. Pe lângă toate acestea, noi provocări sunt preconizate în sfera magazinelor online odată cu eliminarea cookie-urilor din browsere. Tocmai de aceea, Releva își dorește să atingă potențialul nevalorificat al pieței de eCommerce locale, estimat la peste două miliarde de dolari, venind în ajutorul proprietarilor de magazine online și a managerilor de marketing cu o soluție de personalizare care automatizează strategiile de creștere cu ajutorul inteligenței artificiale. 

„Releva lucrează cu o gamă variată de magazine online din numeroase categorii, precum: mobilier și decorațiuni pentru case, imobiliare, produse și servicii IT, accesorii, articole sportive, îmbrăcăminte și multe altele. Colaborăm atât cu companii aflate la început de drum, cât și cu cele mai mari din Bulgaria, Grecia, România, Albania sau Turcia. Releva îi ajută să își crească veniturile din comerțul electronic cu o medie de peste 40%, să obțină un randament al investiției de 50 de ori mai mare și să economisească peste 8 ore pe săptămână destinate sarcinilor de marketing recurente. În prima lună de utilizare gratuită a platformei, utilizatorii au posibilitatea de a-și crește veniturile cu 10%. În prezent, printre clienții noștri din România se numără Albina Verde, German Quality sau Duka.com.” – susține Georgi Georgiev, Co-founder și CEO Releva.

Comercianții au posibilitatea de a beneficia de un proces de integrare simplu și rapid, de instrumente friendly pentru utilizatori și de o abordare bazată pe date acumulate în decursul a doi ani de experiență în industrie. Totodată, Releva dispune de integrarea cu platforme de comerț electronic precum MerchantPro și Gomag Această fundație strategică aduce beneficii imediate, mai ales în ceea ce privește implicarea activă a clienților, rate de conversie îmbunătățite, creșterea vânzărilor și mărimea dimensiunii medii a coșului de cumpărături. 

Abordarea centrată pe client promite o experiență de cumpărături online asemănătoare cu cea dintr-un magazin fizic, iar sugestiile personalizate elimină necesitatea de a naviga prin nenumărate opțiuni. Aceste avantaje nu doar că economisesc timp, dar sporesc atât satisfacția, cât și loialitatea, transformând comerțul electronic într-o experiență eficientă și plăcută. 

Timp de 30 de zile, cei interesați au oportunitatea de a experimenta această platformă gratuit. Fiecare utilizator poate programa o sesiune cu unul dintre experți pentru a învăța cum să își dezvolte afacerea. 

Mai multe informații despre soluțiile inovative ale Releva poți afla accesând site-ul lor: https://releva.ai/

Source