Această inițiativă inedită de dezvoltare și performanță artistică se adresează gratis adolescenților bucureșteni pasionați de artele spectacolului și dezvoltare personală. Elevii liceelor partenere, anume Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Liceul Teoretic „Victoria”, Liceul „Ion Creangă”, Colegiul Economic Viilor și Colegiul Tehnic „Carol I” pot participa gratuit la cursuri de actorie, improvizație scenică, muzică, dans și dezvoltare personală pe teme actuale și de interes pentru aceștia printre care bullying-ul, consumul de droguri, abuzul, singurătatea, diversitatea sexuală, excluderea socială pe criterii etnice, anxietatea. Aceste ateliere sunt coordonate de profesioniști în domeniu Radu Solcanu, Ștefan Huluba, Lilian Cărăuș, Robert Costin, Ștefan Andrei Timpu și Călin Mocanu și pe lângă scopul terapeutic pe care îl au pentru participanți, se încheie cu câte un spectacol susținut în sălile de festivități a liceelor partenere. Inovația constă în conceptul spectacolelor ca variantă de teatru-mărturisire, publicul va fi împărțit în trei laturi – adulții (părinți și profesori), copiii (prietenii și colegii), iar pe a treia va fi proiectat dialogul filmat al actorului cu sinele și cu ceilalți.

Source