Aceeași cercetare ICDL ne-a arătat câteva aspecte interesante legate de Generația Z și competentele digitale: tinerii consideră că în timpul studiilor, la orele de TIC sau Informatică, nu au acordat suficientă atenție acestor materii și acum resimt carențele acumulate, aceștia sunt conștienți că au nevoie de competențe digitale pentru a accesa job-urile dorite și toți membrii comunității Z care au participat la sondaj s-au declarat interesați de cursuri de formare digitală. Deci, se pare că tinerii încep să rezolve problema de mentalitate, ceea ce reprezintă un prim pas critic în a ajunge să deții competențe digitale relevante.
Din păcate, s-a confirmat prin cercetarea ICDL amintită și faptul că, în mentalitatea românilor, dobândirea unei certificări într-un anumit domeniu este nu mai mult decât un act obligatoriu care să le asigure viitorul (intrarea la facultate, avansarea în carieră, etc.), nicidecum o dovadă a dobândirii reale ale unor anumite competențe. Același studiu ne arată că această realitate este construită încă din primii ani de școală
Pentru învățământul de astăzi, este esențial ca elevii şi profesorii să îşi dezvolte abilităţi IT solide. Numai aşa şcolile pot beneficia de toate oportunităţile şi facilităţile pe care le aduce tehnologia online în învăţare şi predare. Programele internaţionale de certificare oferă o metodă clară de dezvoltare şi probare a competenţelor digitale, fiind esențiale în procesul de digitalizare reală.
Profilul ECDL pentru BAC se adresează elevilor care, pe lângă dezvoltarea portofoliului personal, doresc să echivaleze proba de Competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului cu certificarea internaţională ECDL/ ICDL.
Programele internaţionale de certificare, precum ECDL/ ICDL, care este deja implementat în şcoli din întreaga lume, sunt esențiale pentru conştientizarea şi validarea propriilor aptitudini digitale reale, pentru obținerea sau păstrarea unui loc de muncă, a unui venit mai mare sau accesul la un program de studiu performant.
ICDL oferă o metodă clară, standardizată şi continuu actualizată de dezvoltare şi probare corectă a competenţelor digitale.
Toate persoanele din România care se vor înscrie în programul de certificare IT ECDL începând cu 1 februarie până la finalul lunii mai, vor intra automat în Tombola ECDL Clickştigă, având şansa ca, lunar, să câştige o tabletă. Înscrierea se poate face la oricare dintre Centrele de Testare Acreditate ECDL din România.
ICDL – The Digital Skills Standard este noua identitate de brand a celui mai răspândit standard de certificare a competențelor digitale, cunoscut local doar ca ECDL până recent. ECDL/ ICDL este recunoscut în peste 100 de ţări de pe toate continentele lumii.
ECDL ROMANIA este Operatorul National al licentei ECDL/ ICDL in Romania, cu o retea de peste 800 de centre de instruire si testare acreditate pe intreg teritoriul tarii.
ICDL Foundation este o organizatie internationala dedicata dezvoltarii standardelor de competente digitale la nivelul fortei de munca, in educatie si la nivelul societatii in general.
Contact ECDL Romania: [email protected], 021 316 99 22, www.ecdl.ro, www.facebook.com/ECDLRomania