Inovații și eficiență energetică la Săptămâna nZEB 2023. Principalul eveniment expozițional dedicat construcțiilor inteligente și sustenabile se va desfășura în perioada 22 – 25 noiembrie, la București


Săptămâna nZEB, cel mai mare eveniment expozițional dedicat construcțiilor inteligente și sustenabile, al căror consum de energie este aproape egal cu zero (nearly Zero-Energy Buildings), se va desfășura anul acesta în perioada 22 – 25 noiembrie, la București. Cea de-a șasea ediție a expoziției itinerante nZEB se concentrează pe inovații energetice, fiind un prilej pentru vizitatori de a explora cele mai recente tehnologii și soluții eficiente de reducere a consumului de energie. Evenimentul va avea loc la Arena Laminor – Bulevardul Basarabiei 256, iar intrarea este gratuită pe durata celor patru zile. Vor fi peste 80 de standuri de prezentare, programul de vizitare fiind între orele 10.00 și 18.00.

Conferințele nZEB vor reuni peste 100 de specialiști din domeniile construcțiilor și eficienței energetice, furnizori de soluții și tehnologii pentru realizarea clădirilor cu o performanță energetică ridicată, cât și reprezentanți ai mediului academic și autorităților publice locale. Săptămâna nZEB facilitează interacțiunea directă cu profesioniști din domeniul energetic, colaborarea și împărtășirea de idei pentru a contribui la un viitor mai sustenabil. Evenimentul este organizat de Zebro în parteneriat cu Cluster pRO nZEB.

Standardul nZEB este obligatoriu în România pentru toate clădirile noi și cele care intră în renovare majoră, la fel ca în toate statele membre ale Uniunii Europene. Odată cu creșterea continuă a importanței eficienței energetice și a dezvoltării durabile, discuțiile pe plan național și internațional au amplificat relevanța performanței energetice a clădirilor, astfel că se prefigurează o fază crucială în procesul de standardizare în domeniu. În prezent, cinci standarde care au ca scop performanța energetică a clădirilor sunt supuse unei anchete publice ASRO (Organismul Național de Standardizare).

Emilian Grigore, fondatorul Zebro, declară: „Consider că un viitor sustenabil începe azi. Am fondat Zebro România ca platformă de lobby și inițiative prin care să facem cât mai cunoscut conceptul nZEB: nearly zero energy building. Omenirea și planeta sunt în continuă schimbare. La fel și spațiile în care locuim sau muncim, ne relaxăm sau socializăm. Nu știu cum vor arăta orașele viitorului, dar aș putea spune că mi-aș dori la modul ideal să fie orașe verzi, orașe în care clădirile să producă energie în loc să consume. Orașe cu clădiri sustenabile și cu oameni care construiesc responsabil. Case cu confort sporit și consum de energie scăzut. Cred că promovarea conceptului de clădiri nZEB astăzi, aici, este un pas mic pentru împlinirea acestui vis. Suntem cu toții arhitecții propriilor noastre vise, dar ce frumos este când ne adunăm să fim împreunã arhitecții unui singur vis: un viitor mai sustenabil și mai frumos.”

Vizitatorii vor putea afla de la specialiștii prezenți la “Săptămâna nZEB” cum pot construi inteligent și prin ce mijloace pot reduce consumul de energie aproape de zero cu ajutorul soluțiilor propuse de expozanți: de la mari producători de materiale de construcții, termoizolații, ferestre, tâmplărie, instalații de încălzire și răcire, sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, pompe de căldură și panouri fotovoltaice până la firme de montaj certificate și producători de case modulare din lemn, metal sau din materiale de construcție alternative.

De asemenea, cei prezenți au oportunitatea de a participa gratuit la seminarii, prezentări și workshopuri pentru a afla cum se aplică noua legislație, ce materiale și tehnologii pot folosi, dar mai ales cum pot atinge standardul nZEB. Organizatorii au pregătit atât demonstrații practice, machete la scară 1:1 și teste, cât și tururi de șantiere nZEB din București, la care persoanele interesate se pot înscrie pe bază de formular. Evenimentul se concentrează și pe educarea viitoarelor generații, copiii având ocazia de a participa la ateliere și concursuri pe teme legate de sustenabilitate, arhitectură urbană și construcții ale viitorului.

Despre Zebro

Zebro este o companie care prin intermediul inițiativelor derulate și a platformelor din portofoliul său (renoVATA.ro, nZEBshop.ro, activistnZEB.ro, Canalul YouTube CASA nZEB) își propune promovarea și respectarea noilor standarde din domeniul construcțiilor din România. Zebro furnizează soluții inovatoare pentru clădiri cu consum de energie aproape de zero (nZEB). Cu ajutorul platformelor și a inițiativelor sale, Zebro aduce sustenabilitatea în prim-planul industriei de construcții.

Despre Pro-nZEB

Clusterul Pro-nZEB este o asociație non-profit înființată la începutul anului 2016 cu scopul de a promova conceptul de clădire cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB) în România, în vederea reducerii până la eliminare a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de utilizarea clădirilor. Își propune să stimuleze cercetarea în domeniul clădirilor din România eficiente energetic.

Misiunea Cluster pRO nZEB constă în sprijinirea construcțiilor cu consum de energie aproape zero, dar și să răspândească conceptul de “nearly zero energy building”. Acest Cluster acționează ca un centru dinamic, unind actorii cheie din sectorul construcțiilor: mediul de afaceri, instituțiile de cercetare, instituțiile de învățământ, autoritățile publice și asociațiile profesionale.

Mai multe informații găsiți pe pagina oficială a evenimentului https://www.zebro.ro/saptamana-nzeb/

Contact de presă

Natalia Pruteanu

[email protected]

0723257755

Source