Specificatiile AutoCAD Civil 3D de la Autodesk

AutoCAD Civil 3D 2023 este o aplicatie destinata constructiilor in infrastructura. Aceasta aplicatie software suporta integrarea fluxurilor de lucru pentru aplicatii de tip Building Information Modeling (BIM). Vorbim despre o aplicatie care se bazeaza pe tehnologia de tip BIM si care ofera functii pentru modelarea si elaborarea documentatiei pentru proiectele de infrastructura precum drumuri, autostrazi, cai ferate, retele de alimentare cu apa, retele de canalizare, aeroporturi etc.

Versiunea Civil 3D de la Autodesk asigura optimizarea tuturor proiectelor elaborate in aceste domenii de activitate, dar in acelasi timp contribuie semnificativ la diminuarea riscurilor care se pot datora erorilor sau omisiunilor din etapa de elaborare a documentatiei pentru aceste proiecte de infrastructura. Mai mult, AutoCAD Civil 3D permite inclusiv oferirea unor raspunsuri rapide la eventualele modificari survenite la proiect.

Utilizatorii care apeleaza la functiile acestei versiuni de AutoCAD Civil 3D 2023 vor avea acces la anumite instrumente speciale de proiectare, care au la baza standarde care pot fi personalizate in functie de fiecare proiect in parte. Acest lucru permite individualizarea proiectelor pentru trasarea in plan a drumurilor, intersectiilor, cailor ferate, terasamentelor, retelelor de utilitati sau a parcelarii terenului.

AutoCAD Civil 3D – un mediu inteligent de proiectare

Prin subscriptia la aplicatia software AutoCAD Civil 3D utilizatorii vor avea la indemana un mediu foarte dinamic si inteligent pentru proiectare. Modificarile repetitive din cadrul proiectului se pot face foarte usor, fie ca vorbim despre modificarea aliniamentelor, a suprafetelor sau a profilelor transversale. Toate modificarile in plan vor fi transpuse automat si in modelul 3D elaborat cu ajutorul acestei aplicatii software. De asemenea vorbim despre utilizarea de modele 3D inteligente, modele fundamentate pe baza de obiecte si informatii organizate in ansambluri, subansambluri, aliniamente, trasee sau suprafete.

Civil 3D de la Autodesk reprezinta cea mai eficienta solutie pentru proiectarea reabilitarilor si a reconstructiilor de drumuri. Acest lucru datorita faptului ca aceasta aplicatie software permite accesul la functii care vor genera liste de cantitati, modificari ale terasamentelor automate generate. In cazul retelelor de canalizare sau a retelelor de apa, AutoCAD Civil 3D inseamna functii inteligente pentru analizarea si gestionarea apelor meteorice, a infiltratiilor, dar si pentru pozitionarea podetelor sau a canalelor necesare evacuarii apelor.

Toate proiectele sunt realizate in baza modelului tridimensional, iar plansele pentru profilele longitudinale si cele transversale sunt interconectate si generate in mod automat. Versiunea Civil 3D asigura inclusiv un mediu de programare vizuala care poate fi folosit pentru crearea de scripturi pentru automatizarea proceselor cu caracter repetitiv. AutoCAD Civil 3D asigura suport pentru diferite tipuri de fisiere, precum XREF, DREF, XML, IFC, Esri ArcGIS sau pentru formatul Bentley.

Noutatile aduse de AutoCAD Civil 3D 2023

Pentru a oferi utilizatorilor o experienta imbunatatita, versiunea de AutoCAD Civil 3D 2023 propune o serie de noi functii. Acestea sunt menite a facilita conectarea aliniamentelor si proiectarea intersectiilor si a nodurilor rutiere complexe.

Grading Optimization este extensia care poate fi accesata prin subscriptia AEC Collection si care ofera acele functii pentru analiza si proiectarea terasamentelor pornind de la anumite conditii de proiecte predefinite. Ulterior se vor genera diferite variante de lucru, iar proiectantul va face alegerea proiectului. Nu in ultimul rand extensia Project Explorer ofera proiectantilor posibilitatea de a naviga, de a interoga sau de a crea rapoarte cu privire la volumul obiectelor dintr-un proiect.

Source