Teatrul joacă un rol tot mai important în educația timpurie; totodată, este dovedit faptul că oferă beneficii pe termen lung adulților. În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 12, imaginația, creativitatea și emoțiile sunt unii dintre cei mai importanți factori, aflați în plină dezvoltare. Cursul Academiei dedicat copiilor de această vârstă se axează nu doar pe joc și joacă, ci și pe descoperirea componentei afective, dezvoltarea concentrării, a memoriei, dar și a lucrului în echipă. Sub pretextul că interpretează un personaj, copilul își poate învinge timiditatea și poate învăța să socializeze într-un mediu controlat și sigur. Profesorii care țin acest curs sunt absolvenți ai UNATC București, cu o vastă experiență în lucrul cu copiii.
Și adulții își găsesc locul la Academia de Teatru Elisabeta – cursul dedicat lor este susținut de îndrăgiții actori Lucian Ghimiși și Valeria Stoian, care au nenumărate colaborări cu teatrele din București și experiență în domeniul educației teatrale. Cursul urmărește redobândirea componentelor organice, depășirea fricilor și socializarea autentică. Dezvoltarea personală prin teatru este una dintre cele mai bune căi prin care adultul se poate armoniza cu sine însuși, bucurându-se totodată de plăcerea jocului și a exercițiilor de improvizație.
Înscrierile sunt deschise până la 1 noiembrie 2021, la adresa [email protected] Pentru a încuraja activitățile în familie, Academia a conceput pachetul Family, prin care se oferă o reducere adultului care se înscrie la cursuri împreună cu copilul său.
Toate cursurile se desfășoară în condiții de siguranță, Teatrul Elisabeta punând la dispoziție teste rapide antigen. Totodată, personalul cu care participanții iau contact este vaccinat și testat în mod constant.
Detalii suplimentare pe TeatrulElisabeta.ro