Evenimentul l-a avut în centrul atenției pe designerul internațional Karim Rashid, președinte onorific RIDA, cel care a dat cea mai bună definiție pentru design: “este o artă care modelează lumea noastră, alături de muzică și arhitectură”.

”A face ceva diferit și nou – aceasta este una din modalitățile de a defini designul. Ca designer, trebuie să observi ceea ce se întâmplă în jurul tău și aprope să anticipezi felul în care se mișcă lucururile”, a mai spus Karim Rashid.

Vladimir Drăghia, Răzvan Simion, Andreea Antonescu, au fost câteva dintre vedetele autohtone prezente la acest eveniment caracterizat prin eleganţă şi rafinament, prezentat de Anca Serea. Aceasta şi-a donat onorariul perceput unei cauze umanitare.

Totodată, a fost celebrată și cea de-a șasea ediție a albumului inspirațional „Lifestyle Design Interior” iar, ca element de noutate, au fost acordate trei premii pentru cele mai frumoase proiecte din album, în valoare de 6.000 de euro. Echipa curatorială a fost formată din arh. Yvonne Toader, arh. Andra Marinescu, și Karim Rashid. Cei trei câștigători au fost:

Premiul I – Biroul de arhitectură Noi Studio din Timișoara ( 3.000 de euro), premiu susținut de Gaggenau, Delta Studio și Kuma

Premiul II – Biroul de arhitectură ISRA DESIGN, București (2.000 euro) premiu susținut de Benjamin Moore

Premiul III – Arh. Ștefan Bugalete, Iași (1.000 euro) premiu susținut de Electrolux

De asemenea, s-au mai acordat cinci mențiuni și o distincție :

Mențiune 1 – Alfa Invest, Anca Constantin – pentru cea mai interesantă abordare a unui spațiu mansardat;

Mentiune 2 – iDecorate, Irina Radu – pentru cea mai spectaculoasă utilizare a materialelor ceramice ;

Mentiune 3 – Cristiana Zgripcea – pentru cea mai frumoasă integrare a albului în funcțiunea rezidențial ;

Mențiune 4 – Beelive Design – pentru echilibrul de culori folosite ;

Mențiune 5 – Pure-Mess Design, Sergiu Călifar – pentru un proiect vibrant.

Distincția s-a acordat biroului de arhitectura Delta Studio Design pentru cel mai în vogă birou de arhitectură de interior din România.

Atmosfera a fost vibrantă, iar discursurile –  susținute de arhitect Emil Ivănescu, Președintele Ordinului Arhitecților București, Dragoș Bonea, General Manager Delta Studio, un constant promotor al spațiilor frumoase din Romania, și designerul internațional Karim Rashid – au fost inspiraționale.

Evenimentul a adus în atenția arhitecților oportunitatea de a se înscrie într-o platformă emeregentă, dedicată profesioniștilor, în care furnizorii de produse și soluții pentru amenajări contribuie activ prin prezentarea noutăților.

Misiunea RIDA este de a susține și promova un standard înalt de calitate estetică și funcțională, de a recunoaște meritele profesioniștilor din industrie și de a susține competitivitatea în rândul acestora, de a sprijini formarea profesională și de a încuraja antreprenoriatul și meseriile certificate. Astfel, platforma designdeinterior.ro va găzdui, în curând, și echipe de meșteri certificați în execuția lucrărilor de amenajare, cursuri de formare profesională, podcast-uri la care vor fi invitați arhitecți, clienți, meșteri.

Toate demersurile asociației au ca scop final sensibilizarea oamenilor cu privire la impactul pozitiv pe care îl are designul interior asupra stilului de viață și bunăstării acestora.

Karim Rashid este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri contemporani, cu un portofoliu de peste 3.000 de proiecte. Lucrările sale au devenit legendare în peste 40 de țări și recunoscute global cu peste 300 de premii, inclusiv mult-râvnitele Red Dot Design Award (2012), Canadian Designer of the Year (2001), Premiul George Nelson (1999).

Evenimentul, care s-a încheiat cu o tombolă cu multe premii,  a fost susținut de OAR (Ordinul Arhitecților din România) București, Benjamin Moore, Murali, Delta Studio, Egger, Laufen, Gaggenau, Porcelanosa, Kronospan, Kludi, Electrolux, Steinberg, Kuma, Terca, Ravak, Knauf Danoline, Knauf Insulation, Alukonigstahl, Dalet, Porta Doors, Mendola, Ravak si Grohe.

Source