Concernul Bozankaya-Sileo a participat ca ofertant la licitația publică, anunțată de către Primăria Municipiului București în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la data de 5 februarie 2019, în vederea producției și livrării a 100 de troleibuze destinate transportului în comun din Municipiul București, licitație pe care a câștigat-o la data de 1 noiembrie 2019, îndeplinind toate condițiile tehnice și administrative specificate în caietul de sarcini. Conform Contractului încheiat cu Municipiul București, concernul turco-german avea obligația ca livrările de troleibuze să demareze începând cu cea de-a noua lună de la semnarea Contractului, respectiv începând cu luna ianuarie 2021.

Capabilitatea și experiența concernului turco-german de a produce o categorie largă de vehicule de transport în comun cu propulsie electrică, inclusiv troleibuze, conforme cu standardele Uniunii Europene a fost demonstrată în cadrul licitației publice prin prezentarea Certificatului omologare nr. e1*2007/46*1963*00 eliberat de Kraftfahrt-Bundesamt – KBA, (omologul RAR din Germania) pentru categoria de vehicule M3 produs de Sileo GmbH, iar recunoașterea de către RAR a validității acestei omologări pe teritoriul României a fost prezentată Primăriei Municipiului București conform condițiilor stabilite prin contract, respectiv în termenul de 45 zile de la semnarea contractului.

Am participat cu deplină încredere în cadrul acestei licitații și am respectat specificațiile tehnice cuprinse în caietul de sarcini, câștigând licitația în condiții corecte, aspect dovedit și în instanță prin respingerea contestațiilor ulterioare înaintate de către competitori care nu au participat la licitație”, declară Aytunç Günay, Director General și Președinte al Consiliului de Conducere Bozankaya.

După expirarea termenului de 45 de zile, Primăria Municipiului București a considerat ca nefiind suficientă recunoașterea de către RAR a omologării menționate în acest certificat, deși aceasta atesta  fără echivoc capabilitatea producătorului de a produce troleibuzele menționate în contract și a solicitat Bozankaya-Sileo să prezinte o extensie a omologării de tip care să permită înmatricularea imediată pe teritoriul României a troleibuzelor, deși execuția încă nu demarase, iar livrarea acestora urma să înceapă în luna ianuarie 2021.

Deși solicitarea Municipiului București depășea cadrul contractual, iar extensia omologării nu era necesară înainte de livrarea primului troleibuz, concernul a dorit să se conformeze noii solicitări cât mai rapid și a demarat procedurile de obținere a omologării suplimentare. Cu toate acestea, în ciuda tuturor eforturilor, ca urmare a efectelor pandemiei COVID 19 – blocaje globale, restricții de călătorie și ore de lucru reduse, furnizarea certificatului suplimentar a fost întârziată și rapoartele de întârziere (certificate de forță majoră), emise de instituțiile oficiale din Germania și Turcia au fost depuse la Municipalitatea București ca dovadă că întârzierea nu a fost cauzată de Bozankaya-Sileo, ci de forța majoră care a afectat întreaga lume.

La 29 septembrie 2020, Municipiul București a notificat rezilierea contractului, afirmând că certificatul suplimentar nu a fost livrat în termenul stabilit, ignorând în primul rând obstacolele de forță majoră în furnizarea acestui document nou solicitat, mai mult decât atât, uitând că această solicitare a fost în afara cadrului contractual semnat inițial și, în cele din urmă, a respins în mod greșit experiența dovedită și capacitatea concernului Bozankaya-Sileo de a fabrica și livra troleibuzele acceptate și aprobate de aceștia în timpul procesului lor de licitație oficială. Nu în ultimul rând, începând cu 29 septembrie 2020, mai erau încă 4 luni până la data de livrare convenită prin contract a primului troleibuz.

La scurt timp după reziliere, Bozankaya-Sile, încă de bună credință, a obținut certificatul de extensie al omologării emis de către omologul RAR din Germania și a inițiat imediat procedurile RAR pentru recunoașterea formală a extensiei omologării, precum și pentru înregistrarea națională a extensiei omologării. 

Municipiul București nu și-a schimbat decizia de întrerupere a contractului. Această anulare nu a pus doar concernul Bozankaya-Sileo într-o situație neașteptată și problematică, ci și pe bucureșteni, care se confruntau deja cu un transport public inadecvat și timpi nejustificat de mari de așteptare și călătorie.

Dacă această anulare contractuală nu ar fi avut loc, până în acest moment, cel puțin 5 troleibuze ar fi fost livrate și ar fi fost date în folosință transportului public al Municipiului București. Aceste troleibuze moderne produse de Bozankaya-Sileo pot transporta până la 96 de pasageri, pot rula 20 de km fără conexiune la rețeaua electrică aeriană și sunt potrivite pentru încărcare rapidă. Ne manifestăm regretul pentru nereușita acestui parteneriat pentru care noi, în calitate de furnizor, am avut toată buna credință de a-l respecta și duce până la capăt în cele mai bune condiții, în ciuda situației grave și neprevăzute ce a afectat întreaga lume”, continuă Aytunç Günay.

Prin menținerea rezilierii contractului, Municipiul București riscă, totodată, să piardă finanțarea de 200 de milioane de euro acordată din Fondul Pentru Mediu special pentru aceste troleibuze, deoarece toate cele 100 de troleibuze trebuie fabricate, livrate și plătite până cel târziu la 31 decembrie 2021, iar o nouă achiziție publică nu poate fi efectuată în timp util.

Fondată în 1989 în Germania, Bozankaya se numără printre cei mai importanți și recunoscuți internațional producători de vehicule durabile, ecologice și inovatoare. „Vehiculele noastre sunt potrivite pentru transportul public al fiecărui oraș, datorită concentrării lor pe normele de emisie și costurilor reduse, precum și performanțelor ridicate”, completează Aytunç Günay.

Troleibuzele și tramvaiele Bozankaya, precum și autobuzele electrice sunt utilizate în prezent în sistemele de transport public din multe orașe și metropole din Asia și Europa, inclusiv Germania, Luxemburg, Olanda și Belgia, cu un nivel ridicat de satisfacție și siguranță. Bozankaya a realizat, de asemenea, proiecte majore la nivel mondial, colaborând cu cele mai importante companii din lume, inclusiv MAN, Alstom, Siemens și Bombardier. Unul dintre cele mai lăudate este „Bangkok Green Line Metro Train” din Thailanda. În 2015, Frost & Sullivan, firma mondială de consultanță în afaceri și cercetare de piață, a recunoscut Bozankaya pentru realizările sale remarcabile din industria sa și a numit-o „Cea mai bună companie a Europei în 2015” în premiile sale de excelență.

”Compania noastră are și alte angajamente în România cu Municipiile Timișoara și Iași pentru producția a 40 de tramvaie cu podea joasă care urmează să fie finalizate până în 2023 și cooperarea noastră cu aceste municipalități funcționează foarte bine. Bozankaya neagă vehement toate acuzațiile aduse în legătură cu Proiectul Troleibuz București și își rezervă toate drepturile legale cu privire la aceste acuzații”, încheie Aytunç Günay.

###

Despre Bozankaya

Fondată în urmă cu aproape trei decenii, Bozankaya are o experiență solidă ca inovator în dezvoltarea și fabricarea vehiculelor ecologice, cu economie de energie, cu zgomot redus și cu cost redus pentru transportul public urban. Bozankaya deține drepturile de proprietate intelectuală asupra vehiculelor și tehnologiei produse în vastele sale unități de producție, cu o suprafață de 100.000 mp și situate în Ankara. Menținând un accent puternic pe cercetare și dezvoltare, compania a cheltuit peste 25 de milioane de euro în 30 de proiecte de cercetare și dezvoltare în ultimii cinci ani. În iunie 2018, Bozankaya a devenit prima companie turcească care exportă trenuri de metrou, primele transporturi mergând către Proiectul Green Line din Bangkok.