O nouă zi de lucru, noi provocări. Azi avem de bifat un transport mobilă București – își mută sediul o firmă – și un transport de mobilă pe comandă, o bucătărie mai exact, din București și până la Sinaia, la o casă de vacanță. Pentru prima lucrare luăm o autoutilitară mai mare, iar pentru cea de-a doua, o dubă sub 3,5T.

Prima lucrare de transport mobilă

Suntem trei colegi, mergem cu un camion mare și am luat după noi folii stretch, folii bubble, cartoane ondulate și două pături din acelea americane, confecționate special pentru a proteja anumite piese de mobilier pe transport. Deja știm, în mare, care va fi mobilierul de birou de mutat – atât din experiențele anterioare, cât și din ceea ce ne-a transmis colegul nostru logistician după ce a discutat cu clientul.

Ajungem la vila aceea veche (în București, multe firme mici activează în vile din acestea boierești). Sunăm. Așteptăm. Ni se deschide. Intrăm. Urcăm – avem ceva de cărat și de la etaj, restul fiind la parter. La etaj sunt multe bunuri, articole de birotică și papetărie, dosare etc., cam pline de praf, dar ne descurcăm noi. Majoritatea sunt puse în cutii, dar mai sunt lucruri lăsate pe birouri.

Directorul firmei s-a scuzat, spunând că nu a avut destule cutii și că, deși i s-a comunicat, nu era sigur că un transport mobilă acoperă și transportarea bunurilor care stau pe birouri. M-am gândit eu și la asta de dimineață și am pus inclusiv câteva cutii lângă materialele de protecție.

Ulterior, ne-am ocupat de mobilier: l-am ambalat, l-am demontat (ce se putea demonta), l-am cărat pe scară și pe urmă de la ușă până la camionul lăsat la poartă. Unul, două, șase, nouă – hai și cu acele cutii cu lucruri, pe care le-am etichetat noi.

Poziționăm totul bine în camion, asigurăm bine marfa în chingi, conducem cu prudență până la adresa de destinație – o clădire nouă de birouri, felicit firma pentru decizie – și cărăm totul la etajul 4 (urcăm cu liftul încăpător multe dintre piesele de mobilier; căratul este mai ușor decât la vila de unde am plecat). Aici există spațiu suficient pentru mobilier și avem unde să așezăm totul pe poziții, să dezambalăm, să strângem după noi.

A doua lucrare diferă complet de prima

Gata. Suntem obosiți, dar rezistăm bine, suntem căliți și ne place. Pe drum spre sediul nostru ne încărcăm bateriile, apoi schimbăm mașina și purcedem către noua lucrare de transport mobilier, unde este marfă mai puțină dar grea și foarte valoroasă, cu elemente sensibile, ceea ce ne obligă să migălim la protejarea suplimentară, mai ales că avem de făcut un drum destul de lung, până la Sinaia. Am înțeles că acolo sunt niște scări care coboară din stradă ca să ajungem la intrarea în acea casă de vacanță, unde măcar nu mai trebuie să urcăm, fiindcă bucătăria de mobilat se află la parter.

*

Acum poate realizezi cât de solicitant este ce fac angajații de la firma de transport mobilă București SprintMove. Înțelegi și de ce, atât timp cât ei continuă să facă asta, e recomandat să apelezi la ajutorul lor și să scapi astfel de chin și de riscul de deteriorare a mobilei pe care o ai de transportat.

Source