BlackPeak Capital a încheiat cu succes runda finală de finanțare a fondului Southeast Europe Growth Equity Fund la valoarea de 126 de milioane de Euro, depășind ținta inițială de 120 de milioane de Euro. Fondul vizează investiții de capital între 5 și 15 milioane de Euro pentru dezvoltarea IMM-urilor dinamice din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia. Southeast Europe Growth Equity Fund are sediul în Luxemburg și este susținut de Fondul European de Investiții, BERD, IFC, Erste Asset Management și de principalele fonduri regionale de pensii.

“Suntem recunoscători pentru sprijinul continuu al investitorilor noștri, pentru încrederea lor și pentru recunoașterea potențialului de creștere în Europa de Sud-Est. Noul Fond marchează o etapa semnificativă nu doar pentru noi, ci și pentru întreaga  regiune, deoarece este unul dintre primele fonduri care se concentrează pe direcționarea investițiilor ale fondurilor de pensii și ale altor companii de administrare a activelor, către economiile din Europa de Sud-Est prin intermediului instrumentelor de tip private equity”, au declarat Rossen Ivanov și  Ivailo Gospodinov, partneri în cadrul BlackPeak Capital.

Fondul a realizat deja o primp investiție din România în Verdino Green Foods, unul dintre liderii în industria de alternative vegetale la produsele din carne, din Europa Centrală și de Est. „BlackPeak Capital ne sprijină deja nu doar cu capital, ci și facilitează accesul la noi piețe, atragerea de resurse umane,  îmbunătățirea managementului financiar și guvernanță corporativă și implementarea măsurilor pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon”, a susținut Raul Ciurtin, fondator și CEO al Verdino.

Prin intermediul fondului Southeast Europe Growth Equity Fund, companiile mici și mijlocii dinamice din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia pot avea acces la investiții între 5 și 15 milioane de Euro. Fondul se concentrează pe încheierea de parteneriate cu antreprenorii remarcabili din regiune, care au ambiția de a construi companii care vizează internaționalizarea pe baza inovației continue, a creșterii organice și a achizițiilor suplimentare. Fondul are o abordare sectorială generalistă, cu o preferință puternică pentru sectoarele IT/software, producție de nișă, servicii de afaceri, asistență medicală și sectoare de consum.

„Vedem din ce în ce mai multe companii în România, care au un nivel de competitivitate foarte ridicat în raport cu concurenții lor globali în ceea ce privește calitatea produselor și serviciilor și suntem foarte încântați să colaborăm cu acestea pentru a le ajuta în planurile lor de expansiune regională și globală”, afirmă Niklar Pichler, managing partner al BlackPeak Capital.

Fondul se bazează pe istoricul de succes al BlackPeak Fund I, prin care au fost realizate investiții în 12 companii, inclusiv în lideri mondiali în inovare, cum ar fi Walltopia, International Power Supply, Software Group, Digitall și altele. BlackPeak Capital își menține angajamentul de a avea un impact pozitiv semnificativ economic, social și de mediu. Fondul beneficiază de sprijinul Invest BG, precum și de cel al  Uniunii Europene prin Equity Facility for Growth creat prin Regulamentul (UE) nr. 1287/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a unui program pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME) (2014 – 2020).

Despre BlackPeak Capital

BlackPeak Capital a fost înființată în 2014 și vizează investiții de capital de 5-10 milioane EUR în IMM-urile cu cea mai rapidă creștere din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia. Al doilea fond al BlackPeak Capital, BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund, se concentrează pe parteneriatul cu antreprenorii din regiune, care au ambiția de a construi companii de talie mondială pe baza inovației continue, creșterii organice și achizițiilor suplimentare. BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund este susținut de Fondul European de Investiții în cadrul programelor COSME și JEREMIE, BERD, IFC, BCR Pensii și alți investitori instituționali privați europeni. BlackPeak Capital operează din patru birouri regionale din Sofia, București, Ljubljana și Viena. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.blackpeak-capital.com.

Source