Cât durează recuperarea după implantul mamar?

Se poate spune despre mărirea sânilor că este operația de chirurgie plastică prin excelență. Aceasta este una dintre cele mai des efectuate operații din domeniul esteticii, mai ales că sânii au o semnificație puternică în imaginația comună. Sânii reprezintă maternitatea, dar mai ales feminitatea, iar femeile care țin la aspectul pe care îl au sânii apelează la această procedură. 

După această operație este nevoie, însă, de recuperare. Iar procesul de recuperare dupa implant mamar poate fi uneori unul anevoios, pe lângă faptul că aceasta durează, în medie, până la 6 săptămâni. 

Imediat după operație…

…este posibil să te confrunți cu stări de greață, cu dureri, cu stare de oboseală și cu suprasensibilitate sau, dimpotrivă, pierderea sensibilității sânilor. Toate aceste stări ar trebui să dispară în doar câteva ore după operație, însă importantă este odihna – o odihnă activă, dacă este posibil: plimbări pe afară, mișcări lente, controlate. Abia din a treia zi poți relua încet-încet activitățile zilnice cu care erai obișnuită. 

Ține cont de faptul că atunci când te odihnești, este bine să stai întinsă pe spate și pentru că noii sâni trebuie să rămână sus, este nevoie de susținerea lor adecvată. 

Cum continuă recuperarea?

După o săptămână încheiată poți relua munca, însă ai grijă să nu depui un efort prea mare pentru corp, dar mai ales pentru brațe. Este posibil chiar ca în această primă perioadă să simți disconfort sau durere în zona sânilor, însă nu este nimic îngrijorător, mai ales dacă este vorba despre durere trecătoare. 

Dacă la aproximativ 3-4 săptămâni de la operație poți face deja exerciții ușoare de recuperare, după aproximativ 6 săptămâni recuperarea ar trebui să fie completă, iar ritmul cotidian ar trebui să revină la normal. 

Ce alte indicații sunt importante pentru o recuperare completă?

Este important să urmezi toate sfaturile pe care ți le oferă medicul, astfel încât recuperarea să se realizeze cât mai eficient și mai rapid. Reluarea activităților regulate se poate face doar atunci când hotărăște medicul, în funcție de starea pe care o examinează în timpul vizitelor periodice pe care este indicat să le faci. 

Pentru că îți oferă una dintre cele mai bune șanse de a avea sânii doriți, dar și pentru că sfaturile de recuperare după operație sunt cele mai eficiente, poți alege cu încredere serviciile de estetică oferite de Dr Diana Gheroghita, unul dintre specialiștii în care poți avea încredere deplină. 

Source