Alfdorf, Germania. ZF a dezvoltat o opțiune de centură de siguranță încălzită pentru vehicule electrice. Această tehnologie permite șoferilor să reducă energia folosită pentru încălzirea vehiculului, mai ales în combinație cu altele încălzitoare de contact, cum ar fi cea a scaunelor. Pe vreme rece, sistemul poate crește raza de acțiune cu până la 15% prin reducerea energiei necesare pentru încălzirea interiorului vehiculului. ZF Heat Belt se bazează pe o centură specială ce integrează conductoarele de căldură care măresc grosimea curelei. Acest lucru oferă pasagerilor același confort precum centura obișnuită de siguranță. Centura de siguranță încălzită este concepută să ofere pasagerilor o senzație uniformă de căldură, aproape de corp.

Cu această funcție de încălzire integrată, noua centură de siguranță încălzită de la ZF poate oferi căldură aproape de corp imediat după ce șoferul începe să conducă, de obicei, între 36 și 40 de grade Celsius. În combinație cu scaunele încălzite, centura de siguranță încălzită are potențialul să ofere ocupantului vehiculului un confort rapid. În vehiculele electrice, sistemul de control al climei este alimentat de curentul bateriei, deoarece nu există căldură reziduală utilizabilă ca în cazul motorului cu combustibil. Reducerea cantității de curent folosite pentru încălzirea interiorului vehiculului poate permite un câștig de autonomie de până la 15 procente, cu ajutorul încălzitoarelor de contact și prin reducerea utilizării sistemelor convenționale de climatizare.

Alte avantaje ale centurii de siguranță încălzite de la ZF, decisive pentru șoferi și pasageri: se comportă ca o centură de siguranță convențională, iar funcționarea acesteia este, de asemenea, identică.

Suplu și sigur

ZF a folosit o metodă specială de prelucrare a textilelor pentru această inovație. Conductoarele de încălzire sunt țesute în structura centurii de siguranță. Elementele de contact pentru circuitele electrice de încălzire sunt poziționate astfel încât acestea să nu interfereze cu funcționarea sau retragerea centurii. Nu sunt necesare retractoare speciale de centură pentru alte poziții de instalare. Cum toate caracteristicile relevante ale centurii de siguranță rămân neschimbate, nu există proceduri sau calificări suplimentare pentru OEM.  Centura de siguranță încălzită nu este cu nimic inferioară omoloagelor sale convenționale, în ceea ce privește protecția ocupanților autovehiculului.

Siguranță indirectă importantă

Experiența oferită șoferului și pasagerilor, precum și potențialul de siguranță sunt în general îmbunătățite de reducerea îmbrăcămintei voluminoase. Acest lucru permite centurii să se afle mult mai aproape de corp, în timp ce continuă să rețină și să protejeze ocupantul în caz de accident.

Despre ZF

ZF este o companie de tehnologie la nivel global care furnizează sisteme pentru autoturisme, autovehicule comerciale și tehnologie industrială care fac posibilă generația următoare a mobilității. ZF permite autovehiculelor să aibă o viziune, un mod de gândire și de acționare. În cadrul celor patru sectoare tehnologice de control al mișcării autovehiculelor, siguranță integrată, sisteme de condus automatizat și mobilitate electrică, ZF oferă soluții complete în materie de produse și software pentru producătorii de autovehicule existenți și furnizorii de servicii de transport și mobilitate în curs de dezvoltare. ZF transformă o gamă largă de tipuri de autovehicule în autovehicule electrice. Prin intermediul produselor sale, compania contribuie la reducerea emisiilor, protejând mediul și îmbunătățind mobilitatea în siguranță.

Cu aproximativ 157.500 de angajați în întreaga lume, ZF a raportat vânzări în valoare de 38,3 mld € în anul fiscal 2021. Compania își desfășoară activitatea în 188 unități de producție din 31 de țări.

ZF în România

ZF are aproximativ 5.000 de angajați în cinci locații din România (Timișoara, Roman, Oravița, Lupeni, Marghita). Printre acestea se numără ZF R&D Tech Center Timișoara care s-a desprins din divizia de automotive a furnizorului român de servicii de inginerie BeeSpeed ​​și face parte din ZF din ianuarie 2019. BeeSpeed ​​lucra deja pentru Divizia ZF Active Safety Systems (fosta parte a TRW) din 2008.

Pentru mai multe informații și fotografii vă rugăm să accesați www.zf.com/ro.

Source