În luna octombrie, în Timișoara ne amintim an de an că prințul Eugeniu de Savoya a eliberat Cetatea Timișoarei de sub dominația Imperiului Otoman. Victoria sa a însemnat o nouă epocă în istoria orașului, una de care și azi timișorenii și bănățenii sunt mândri, pentru că o consideră prilejul care a condus spre dezvoltarea Timișoarei și a Banatului.

Timișoara City Marathon ne invită în 24 octombrie să sărbătorim prin alergare și să re(descoperim) istoria orașului și a Banatului, alergând cu voie bună la cele patru curse pregătite:

Maratonul “Cavalerii Cetatii” by Flexik Automation

Startul maratonului de 42 de km va fi dat pentru maxim 100 de participanți din fața bisericii din Otelec, începând cu ora 9.00.

Semimaratonul “Eugeniu de Savoya” by Visma

Semimaratonul de 21 km va avea punctul de start în fața primăriei din Sânmihaiu Român, la ora 10.00. La această cursă sunt disponibile maxim 200 de locuri.

Crosul “Poarta Forforosa”

Pentru cursa de 10 km salvele de tun se vor auzi la Stadionul “Știința” – Baza 1 UPT, la ora 9.30, pentru un număr de maxim 300 de participanți.

Crosul “Batalionul Banat”

Cursa de 3 km ne așteaptă la start cu voie bună, la Stadionul “Știința” – Baza 1 UPT, la ora 10.45, în limita a 400 de participanți.

Cei mai buni alergători vor fi premiați de către organizatori.

Înscrierea la cursele de 10, respectiv 3 km este gratuită, printr-un proiect sportiv realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara şi al Consiliului Local Timişoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Totodată, organizatorii evenimentului pregătesc pentru participanții înscriși la Timișoara City Marathon și câteva activități menite să dea o culoare culturală “alergării prin istorie”.

„Pregătim împreună cu partenerii noștri două tururi ghidate pentru alergătorii TCM: primul tur cu tematica „Între zidurile cetății”, respectiv al doilea tur: „Timișoara, orașul revoluției”. Ne vom bucura de asemenea să îi avem alături de noi, la start-finish, pe membrii ONG-ului Eugeniu de Savoya, în recuzită de epocă, care vor da o culoare medievală specifică evenimentului de alergare.” Adrian Ciutina, președinte Alergotura .

Participarea la evenimentul Timișoara City Marathon 2021 se face în conformitate cu reglementările și restricțiile naționale privitoare la situația incidenței cumulate al infectării cu virusul SARS-CoV-2. Conform ultimelor instrucțiuni, participanții vor trebui să prezinte la preluarea kitului sau la linia de start certificatul verde care să ateste trecerea prin boala în ultimele 180 de zile sau vaccinarea împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare, mai veche de 10 zile.

Sportul înseamnă sănatate, iar aceasta trebuie protejată!

Mai multe detalii despre înscriere, program și condiții de participare pot fi aflate pe timisoaracitymarathon.ro.

Timișoara City Marathon este organizat din 2017 de către Club Sportiv Asociația Alergotura. Acesta promovează de peste 10 ani alergarea ca un element al unui stil de viață sănătos. Membrii clubului se implică voluntar în dezvoltarea spiritului civic al comunității locale, având la activ câteva mii de ture de alergare, precum și competiții sportive. Amintim: Timotion, Pe un picior de Plai, La Petrovaselo în vie, Tura Licuricilor etc.

Source