Studiul personalitatii si al relatiilor interumane este fascinant si a atras dintotdeauna unele dintre cel mai luminate minti ale planetei. Au fost create, de-a lungul timpului, numeroase sisteme, insa putine au reusit sa atinga gradul de eficienta dovedit de cel cunoscut sub denumirea de Process Communication Model, prescurtat PCM.
Metoda a fost creata de doctorul Taibi Kahler, pe baza a 40 de ani de cercetare, iar ulterior a fost confirmata de peste un milion de profiluri completate. Apoi a cunoscut succesul pe plan mondial, astfel incat astazi poate fi studiata inclusiv in Romania, prin participarea la un training PCM sustinut de Brightway.
Dovada suprema a eficientei este reprezentata de personalitatile si institutiile care au folosit de-a lungul timpului, cu succes deplin, Process Communication Model. Este vorba, de exemplu, despre oameni politici de cel mai inalt nivel din Statele Unite ale Americii, printre care Bill Clinton, castigator in doua randuri al alegerilor prezidentiale.
Modelul a fost utilizat si de agentia spatiala nord-americana, cunoscuta in lumea intreaga drept NASA (prescurtarea de la National Aeronautics and Space Administration, adica Administratia Nationala Aeronautica si Spatiala). Aceasta este agentia care a trimis primii oameni pe Luna, iar astazi cerceteaza, cu ajutorul robotilor, alte corpuri ceresti din Sistemul Solar. Astronautii si angajatii sunt selectati folosind Process Communication Model.
Etapele desfasurarii unui training PCM
Cursul se adreseaza tuturor persoanelor cu un nivel crescut de interes fata de psihologie si de modul in care oamenii comunica si dezvolta relatii complexe, in context personal sau profesional.
Participarea la un training PCM se dovedeste utila in modularea interactiunilor in procesul de vanzare, in comunicarea interdepartamentala, in leadership, recrutare, precum si in gestionarea stresului si a conflictelor.
Procesul debuteaza cu inscrierea, care le permite organizatorilor sa personalizeze cursul in functie de personalitatea participantilor, dar si de domeniul de activitate al acestora.
Prima etapa propriu-zisa consta in completarea de catre viitorii participanti a unui formular de personalitate, ceea ce dureaza aproximativ o ora si jumatate. Analiza raspunsurilor oferite permite realizarea unui raport complet cu arhitectura propriei personalitati, care va contribui la cunoasterea de sine, esentiala pentru a ajunge la intelegerea celorlalti.
Cea mai consistenta etapa a unui training PCM se desfasoara pe parcursul a 3 sau 4 zile si le ofera cursantilor o mare cantitate de informatii, insusite prin intermediul unor exemple concrete si exercitii practice. Sunt studiate in amanunt tipurile de personalitate cu diferitele lor caracteristici, precum preferinte, nevoi psihologice esentiale, mod de a vorbi sau reactii la conditii de stres.
Pornind de la informatiile astfel acumulate, participantii invata sa recunoasca diferitele trasaturi de personalitate la toti oamenii cu care interactioneaza si pot folosi acest tip de intelegere a naturii umane pentru a progresa atat pe plan personal, cat si profesional.
A treia etapa are ca scop consolidarea cunostintelor si se desfasoara pe parcursul a 3 luni, constand in efectuarea unei teme saptamanale. Mai precis, cursantii trebuie sa faca un exercitiu practic, sa completeze un chestionar pentru recapitularea cunostintelor si sa realizeze, pe baza unor interviuri acordate pe platforma YouTube, profilurile de personalitate a doua persoane.
Un training PCM iti ofera informatii care s-au dovedit utile pentru astronauti si pentru presedintii americani. O astfel de sansa nu trebuie ratata!