De ani de zile citim aceleași lucruri: că suntem 20, că suntem 100, că de fapt nici atât, că suntem niște plătiți, că pe Steaua n-o iubește nimeni. Lucruri care ar măcina pe oricine, într-o lume în care ne pasă mai mult de imagine decât de valori și de lucruri drepte.
Iar presa, dacă o citești, îți servește aceeași mizerie: aceleași cuvinte urâte, spuse despre tribune goale care sunt filmate doar la Ghencea, aceleași tertipuri, aceleași replici pe care le-am demontat de fiecare dată. Că nu UEFA, că nu cu banii, că se desființează, că nu trece de Liga 4, că niciodată și așa mai departe.
Ai zice că suntem singuri împotriva tuturor. Doar că nici clubul nu e alături de noi. Am tot vorbit, aproape obsesiv, și o s-o mai facem: Marinescu, Danilof, Cian, Boștină, Roșu. Totul pare o combinație pentru bani și atât. Niciun stelist adevărat n-a fost păstrat în club; îi vedem mereu cum sunt îndepărtați tocmai cei care pun suflet, iar politica se vede de la o poștă.
Ba mai rău, am văzut cum se poate închide o zonă a stadionului și cum te poate hărțui și Jandarmeria, meci de meci, doar-doar te lasă acasă o vreme.
Și când tot universul e împotriva ta, vezi că Steaua are un meci la Sibiu, cu Timișoara. Singurul meci care chiar are miză, nu neapărat sportivă, ci pentru că ai în față suporteri adversari, unde mai găsești puțină răutate adevărată, nu un meci banal.
Și când îți dai seama că în 24 de ore o mie de steliști și-au luat biletele și și-au cerut liber de la muncă, înțelegi că în jurul echipei ăsteia e ceva mai mare decât tot ce se scrie și se spune.
Cum s-au organizat, cum reușesc fără să fie pe tv și în presă, cum fac fără ajutorul clubului, rămâne în continuare o enigmă pentru mulți 🙂 .
Da, vor fi mulți care o să zică tot „sunt puțini”. Că afară merg cu miile prin ligile inferioare din Germania. O să apară și Mironică sau Grădinescu să vă spună că sunt toți la apelul bocancilor (sau alt apelativ folosit în advertorialele lor pentru jj).
Dar ziceți-ne și nouă: unde mai găsiți alți nebuni atât de legați de echipa lor, încât să nu renunțe niciodată, deși nimeni nu le dă nicio șansă?
Oamenii ăștia nu pleacă. Nici acum, nici când tot universul e împotriva lor. Și oricât de greu ar fi, ei tot găsesc motive să fie acolo. Să fie împreună, să nu renunțe.
Pentru că nu vin pentru trofee, nici pentru un management care nu-i vrea, ci pentru ce înseamnă Steaua București, pentru oamenii de lângă ei și pentru ceva ce nu se explică prin cifre și nu se vinde în articole.
Nu au nevoie de aprobarea nimănui ca să știe ce simt și ce sunt.
Iar atâta timp cât mai e cineva în peluză, Steaua nu moare.