Dacă ar fi să excludem „intermediarele”, ASCA și CSCA, datele 7 iunie 1947, 24 martie 1950 şi 5 decembrie 1961 reprezintă „bornele” istoriei echipei: în 1947, apărea AS Armata, trei ani mai târziu CCA și, de marți, 5 decembrie 1961, STEAUA.

Atunci, la București, a avut loc Conferința Clubului sportiv CCA. La capitolul „Hotărâri importante pentru dezvoltarea clubului sportiv militar” s-a decis ca, în viitor, Clubul Sportiv CCA să poarte denumirea de „STEAUA”, modificarea urmând sa fie pusă în practică la toate disciplinele sportive”.

Prima pagină a cotidianului „Sportul Popular”, din 5 decembrie 1961, anunța noua denumire. Sursa: STEAUA, legenda unei echipe de fotbal

Primul sezon cu noua denumire a însemnat cea mai proastă clasare din istoria clubului, de până atunci, în afară primului an de existență. Schimbarea numelui are loc în pauza dintre cele 2 tururi de campionat. CCA termină turul pe locul 10, cu doar 11 puncte, iar la reluare, sub noua denumire, face încă 14 puncte și termină campionatul pe un dezamăgitor loc 9, cu 12 mai puține decât Dinamo, campioană pentru a doua oară în istorie.

Ultimul joc sub denumirea de CCA a fost o înfrângere cu 0-2 contra celor de la Dinamo Bacău, iar primul meci din campionat ca Steaua a fost Victoria cu 3-2 contra Petrolului Ploiești. Primul antrenor sub numele de STEAUA a fost Gheorghe Popescu, acesta l-a înlocuit pe Onisie la finalul turului. Se începea reconstrucția echipei.

Clasarea rușinoasă din campionat a fost salvată prin Cupa României. Steaua câștigă a şasea Cupă din 14 ani de istorie, după 5 ani de secetă.

Source